Atenţia mi‑a fost îndreptată spre timpul când solia celui de‑al treilea înger se încheia. Puterea lui Dumnezeu fusese asupra poporului Său. Ei îşi împliniseră lucrarea şi erau pregătiţi pentru ceasul încercării dinaintea lor. Ei primiseră ploaia târzie, sau înviorarea de la Faţa Domnului, şi mărturia vie fusese reînsufleţită. Ultima mare avertizare răsunase pretutindeni, şi îi întărâtase şi înfuriase pe locuitorii pământului, care nu voiau să primească solia.
Am văzut îngeri grăbindu‑se încoace şi încolo în cer. Un înger s‑a întors de pe pământ cu o călimară de cerneală la brâu, şi İ‑a raportat lui İsus că lucrul lui a fost îndeplinit, şi că sfinţii fuseseră număraţi şi sigilaţi. Apoi L‑am văzut pe İsus care slujise înaintea chivotului conţinând cele zece porunci, aruncând jos cădelniţa. El Şi‑a ridicat mâinile în sus şi a zis cu voce tare: „S‑a împlinit.“ Şi toată oastea îngerească şi‑a dat jos coroanele atunci când İsus a făcut declaraţia solemnă: „Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe; cine este drept, să trăiască şi mai departe în dreptate; şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe!“
Am văzut că fiecare caz era atunci hotărât pentru viaţă sau moarte. İsus ştersese păcatele poporului Său. El Îşi primise Împărăţia şi ispăşirea fusese făcută pentru supuşii Împărăţiei Sale. În timp ce İsus slujise în Sanctuar, avusese loc judecata pentru cei neprihăniţi morţi şi apoi pentru cei neprihăniţi vii. Supuşii Împărăţiei fuseseră strânşi. Nunta Mielului se terminase. Şi domnia şi măreţia împărăţiilor de sub întreg cerul, au fost date lui İsus şi moştenitorilor mântuirii, şi İsus avea să domnească drept Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor.
Când İsus a ieşit afară din Locul Preasfânt, am auzit sunetul clopoţeilor de pe veşmântul Său, şi atunci când El a ieşit, un nor de întuneric i‑a acoperit pe locuitorii pământului. Atunci nu mai era niciun mijlocitor între omul vinovat şi un Dumnezeu insultat. Atâta vreme cât İsus stătuse între Dumnezeu şi omul vinovat, o restricţie fusese asupra oamenilor; dar când İsus a păşit afară din locul dintre om şi Tatăl, restricţia a fost îndepărtată, şi Satana a avut controlul asupra omului. Era imposibil ca plăgile să fie revărsate în timp ce İsus slujea în Sanctuar; dar când lucrarea Lui acolo este terminată, când mijlocirea Lui se încheie, nu există nimic care să oprească mânia lui Dumnezeu, şi ea izbucneşte cu furie peste capul lipsit de apărare al păcătosului vinovat, care a dispreţuit mântuirea şi a urât mustrarea. Sfinţii din acel timp înfricoşător, după încheierea mijlocirii lui İsus, trăiau în faţa unui Dumnezeu sfânt fără mijlocitor. Fiecare caz era hotărât, fiecare piatră preţioasă numărată. İsus a zăbovit o clipă în prima încăpere a Sanctuarului ceresc, şi păcatele care fuseseră mărturisite în timp ce El se afla în Locul Preasfânt, El le‑a pus înapoi asupra iniţiatorului păcatului, Diavolul. El trebuie să sufere pedeapsa acestor păcate.
Apoi L‑am văzut pe İsus dezbrăcându‑se de veşmântul Său preoţesc, şi S‑a îmbrăcat cu hainele Sale cele mai împărăteşti – pe capul Lui erau multe coroane, o coroană în alta – şi înconjurat de oastea îngerească, a părăsit cerul. Plăgile au căzut asupra locuitorilor pământului. Unii Îl acuzau pe Dumnezeu şi Îl blestemau. Alţii s‑au dus repede la poporul lui Dumnezeu, şi s‑au rugat să fie învăţaţi cum să scape de judecăţile lui Dumnezeu. Dar sfinţii nu aveau nimic pentru ei. Ultima lacrimă pentru păcătoşi fusese vărsată, ultima rugăciune agonizantă fusese adusă, ultima povară fusese purtată. Vocea dulce a îndurării nu avea să‑i mai îmbie. Ultima notă de avertizare fusese dată. Când sfinţii şi tot cerul erau interesaţi de mântuirea lor, ei nu au avut niciun interes pentru ei înşişi. Viaţa şi moartea fuseseră puse înaintea lor. Mulţi au dorit viaţa; dar nu au făcut niciun efort pentru a o obţine. Ei nu au ales viaţa, iar acum nu mai era sânge de ispăşire pentru a curăţi păcătoşii, nici un Mântuitor milos care să intervină pentru ei şi să strige: „Cruţă, cruţă păcătoşii încă puţin.“ Tot cerul se unise cu İsus atunci când a auzit cuvintele înfricoşătoare: „S‑a împlinit, s‑a sfârşit.“ Planul de Mântuire fusese împlinit. Dar puţini aleseseră să accepte planul. İar când glasul dulce al îndurării a încetat, i‑a cuprins spaima şi groaza. Cu claritate înspăimântătoare ei aud: „Prea târziu! Prea târziu!“
Cei care nu preţuiseră Cuvântul lui Dumnezeu alergau încoace şi încolo. Ei rătăceau de la o mare la alta, şi de la miazănoapte la răsărit, pentru a căuta Cuvântul Domnului. Îngerul a spus: „Nu‑l vor găsi. Este foamete în ţară. Nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci de a auzi cuvintele Domnului. Ce nu ar da ei pentru un cuvânt de aprobare din partea lui Dumnezeu? Dar nu, ei trebuie să înfometeze şi să înseteze mai departe. Zi după zi ei au dispreţuit mântuirea, şi au preţuit plăcerea pământească şi bogăţiile pământeşti mai presus de orice atracţie şi comoară cerească. Ei L‑au respins pe İsus şi İ‑au dispreţuit sfinţii. Cel întinat trebuie să rămână întinat pentru totdeauna.“
O mare parte dintre cei răi era foarte înfuriată atunci când suferea efectele plăgilor. Era o scenă de chin înspăimântător. Părinţii le reproşau amar copiilor lor, iar copiii le reproşau părinţilor lor, fraţii surorilor lor, şi surorile fraţilor lor. Strigăte puternice, tânguitoare se auzeau în orice direcţie: „Tu m‑ai oprit de la a primi adevărul, care m‑ar fi salvat din acest ceas cumplit.“ Oamenii s‑au întors spre predicatori cu ură amară, şi le‑au reproşat spunându‑le: „Nu ne‑aţi avertizat. Ne‑aţi spus că toată lumea avea să fie convertită şi aţi strigat «Pace, pace» pentru a linişti orice teamă care se ridica. Nu ne‑aţi spus despre acest ceas, şi despre cei care ne‑au prevenit de el, aţi spus că erau fanatici şi oameni răi care ne‑ar duce la pieire.“ Dar am văzut că predicatorii nu au scăpat de mânia lui Dumnezeu. Suferinţele lor erau de zece ori mai mari decât cele ale oamenilor lor.
Mergi la Capitolul 36 - Vremea strâmtorării lui İacov
Înapoi sus
Mergi înapoi la Cuprins