Am văzut starea diferitelor biserici de când cel de‑al doilea înger a vestit căderea lor. Ele au devenit din ce în ce mai stricate; cu toate acestea poartă numele de urmaşi ai lui Hristos. Este cu neputinţă să le deosebeşti de lume. Predicatorii lor îşi iau textele din Cuvântul lui Dumnezeu, dar predică lucruri liniştitoare. İnima firească nu simte nicio împotrivire faţă de aceste lucruri. Doar puterea şi spiritul adevărului şi mântuirea lui Hristos sunt urâte de inima firească. Nu există nimic în predicile populare care să stârnească mânia lui Satana, să îi facă pe păcătoşi să tremure, sau să atragă atenţia inimii şi conştiinţei asupra realităţilor înfricoşătoare ale unei judecăţi care are să vină curând. Oamenii nelegiuiţi sunt în general mulţumiţi cu o formă fără evlavie adevărată, şi ei vor ajuta şi sprijini o asemenea religie. Îngerul a spus: „Nimic mai puţin decât întreaga armură a neprihănirii, nu poate birui şi menţine biruinţa asupra puterilor întunericului.“ Satana a luat pe deplin în stăpânire bisericile ca grup. Se dă atenţie vorbelor şi faptelor oamenilor în locul adevărului clar şi tăios al Cuvântului lui Dumnezeu. Îngerul a spus: „Prietenia şi spiritul lumii sunt vrăjmăşie cu Dumnezeu.“ Când adevărul în simplitatea şi puterea lui, aşa cum este în İsus, se opune spiritului lumesc, trezeşte imediat duhul persecuţiei. Mulţi, foarte mulţi care pretind a fi creştini, nu L‑au cunoscut pe Dumnezeu. Caracterul inimii fireşti nu a fost schimbat şi mintea înclinată spre firea pământească rămâne în vrăjmăşie cu Dumnezeu. Ei sunt proprii slujitori credincioşi ai lui Satana, chiar dacă şi‑au luat alt nume.
Am văzut că de când İsus părăsise Locul Sfânt al Sanctuarului ceresc şi intrase dincolo de cea de‑a doua perdea, bisericile au fost părăsite aşa cum au fost părăsiţi iudeii; şi ele s‑au umplut cu orice pasăre necurată şi urâtă. Am văzut o mare nelegiuire şi josnicie în biserici, cu toate că [membrii lor] mărturisesc a fi creştini. Mărturisirea, rugăciunile şi apelurile lor sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Îngerul a spus: „Dumnezeu nu găseşte plăcere în adunările lor. Egoism, înşelătorie şi amăgire sunt practicate de ei fără mustrări de conştiinţă. Şi peste toate aceste trăsături rele ei aruncă mantaua religiei.“ Mi‑a fost arătată mândria bisericilor cu numele. Dumnezeu nu este în gândurile lor, ci minţile lor fireşti se preocupă de ei înşişi. Ei îşi împodobesc sărmanele lor trupuri muritoare, şi apoi se uită la ei înşişi cu satisfacţie şi plăcere. İsus şi îngerii se uită la ei cu mânie. Îngerul a spus: „Păcatele şi mândria lor au ajuns până la cer. Partea lor este pregătită. Dreptatea şi judecata au dormitat mult timp dar se vor trezi curând. «Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti», zice Domnul.“ Ameninţările înspăimântătoare ale celui de‑al treilea înger se vor împlini, şi ei vor bea mânia lui Dumnezeu. O oaste nenumărată de îngeri răi se răspândesc peste întreg pământul. Bisericile şi grupările religioase se umplu cu ei. Şi ei se uită la grupările religioase cu mare bucurie, pentru că mantaua religiei acoperă cele mai mari crime şi nelegiuiri.
Tot cerul se uită cu indignare: fiinţe umane, lucrarea lui Dumnezeu, reduse la adâncimile cele mai profunde ale degradării, şi aşezate de semenii lor la acelaşi nivel cu animalele. Pretinşi urmaşi ai acelui Mântuitor drag a cărui compasiune a fost întotdeauna trezită atunci când vedea suferinţa umană, se angajează cu zel în acest păcat mare şi grav, şi fac negoţ cu sclavi şi suflete de oameni. Îngerii au notat totul. Este scris în carte. Lacrimile sclavelor şi sclavilor pioşi, ale taţilor, mamelor şi copiilor, fraţilor şi surorilor, sunt toate strânse în burduf în cer. O mare suferinţă, suferinţă umană, este purtată din loc în loc, şi cumpărată şi vândută. Dumnezeu îşi va reţine mânia doar încă puţin timp. Mânia Lui este aprinsă împotriva acestei naţiuni, şi îndeosebi împotriva grupărilor religioase, care au aprobat şi s‑au angajat ele însele în acest comerţ îngrozitor. Asemenea nedreptate, asemenea asuprire, asemenea suferinţe, mulţi aşa‑zişi urmaşi ai blândului şi smeritului İsus pot să vadă cu o indiferenţă lipsită de inimă. Şi mulţi dintre ei pot produce cu satisfacţie odioasă ei înşişi toată această suferinţă de nedescris, şi cu toate acestea îndrăznesc să se închine lui Dumnezeu. Este o adevărată batjocură, şi Satana tresaltă de bucurie în faţa ei, şi Îi reproşează lui İsus şi îngerilor Săi o asemenea nepotrivire, spunând cu triumf diabolic: „Aşa sunt cei care‑L urmează pe Hristos!“
Aceşti aşa‑zişi creştini citesc despre suferinţele martirilor, şi lacrimile le curg pe obraji. Ei se miră că oamenii au putut să aibă vreodată inimi atât de împietrite încât să practice asemenea cruzimi inumane faţă de semenii lor, când în acelaşi timp ei îi ţin pe semenii lor în sclavie. Şi aceasta nu este totul. Ei taie legăturile umane şi îi asupresc cu cruzime zi de zi pe semenii lor. Ei pot pricinui cele mai inumane torturi cu o cruzime neîndurătoare care s‑ar compara bine cu cruzimea papiştilor şi păgânilor arătată faţă de urmaşii lui Hristos. Îngerul a spus: „Va fi mai suportabil pentru păgâni şi pentru papişti în ziua aplicării judecăţii lui Dumnezeu decât pentru asemenea oameni.“ Strigătele şi suferinţele celor asupriţi au ajuns la cer, şi îngerii stau uimiţi de suferinţa fără inimă, de nespus şi agonizantă, pe care oameni creaţi după chipul Creatorului lor o pricinuiesc semenilor lor. Îngerul a spus: „Numele acestora sunt scrise cu sânge, brăzdate de răni, şi inundate de lacrimi arzătoare de suferinţă agonizantă. Mânia lui Dumnezeu nu va înceta până când nu va face ţara luminii să bea drojdia din potirul mâniei Sale, şi până când nu va răsplăti Babilonului dublu: «Răsplătiţi‑i cum v‑a răsplătit ea, şi întoarceţi‑i de două ori cât faptele ei. Turnaţi‑i îndoit în potirul în care a amestecat ea!»“
Am văzut că stăpânii de sclavi vor trebui să dea socoteală pentru sufletele sclavilor lor pe care i‑au ţinut în ignoranţă; şi toate păcatele sclavilor vor fi puse asupra stăpânilor. Dumnezeu nu‑i poate lua la cer pe sclavii care au fost ţinuţi în ignoranţă şi înjosire, neştiind nimic despre Dumnezeu sau despre Biblie, netemându‑se de nimic în afara loviturilor de bici ale stăpânilor lor, şi neavând nici cel puţin o poziţie aşa de înaltă ca dobitoacele fără raţiune ale stăpânilor lor. Dar El face pentru ei cel mai bun lucru pe care un Dumnezeu milos îl poate face. Îi face să fie ca şi când n‑ar fi fost; în timp ce stăpânii trebuie să sufere ultimele şapte plăgi, şi apoi să învie la cea de a doua înviere şi să sufere cea de a doua şi cea mai îngrozitoare moarte. Atunci mânia lui Dumnezeu se va potoli.
Mergi la Capitolul 34 - Marea strigare
Înapoi sus
Mergi înapoi la Cuprins