A fost întotdeauna planul lui Satana să atragă minţile oamenilor de la İsus spre oameni şi să distrugă responsabilitatea individuală. Satana a eşuat în planul său atunci când L‑a ispitit pe Fiul lui Dumnezeu. El a avut mai mult succes atunci când a venit la omul căzut. Învăţătura creştinismului a fost stricată. Papi şi preoţi şi‑au permis să‑şi ia o poziţie înaltă, şi au învăţat poporul să privească la ei pentru a li se ierta păcatele, în loc să privească în mod personal la Hristos. Biblia a fost ţinută departe de ei, pentru a se ascunde adevărurile care i‑ar fi condamnat.
Oamenii erau pe deplin înşelaţi. Ei erau învăţaţi că papii şi preoţii erau reprezentanţii lui Hristos, când de fapt ei erau reprezentanţii lui Satana; şi când se plecau înaintea lor, ei se închinau lui Satana. Oamenii au cerut Biblia, dar preoţii considerau periculos să‑i lase să aibă Cuvântul lui Dumnezeu ca să‑L citească singuri, ca să nu se lumineze, iar păcatele lor să fie date pe faţă. Oamenii erau învăţaţi să se uite la aceşti înşelători, şi să primească fiecare cuvânt de la ei, ca din gura lui Dumnezeu. Ei aveau acea putere asupra minţii, pe care doar Dumnezeu ar trebui să o aibă. Şi dacă vreunii îndrăzneau să‑şi urmeze propriile convingeri, aceeaşi ură pe care Satana şi iudeii au arătat‑o faţă de İsus s‑ar fi aprins împotriva lor, şi cei cu putere ar fi însetat după sângele lor. Mi‑a fost arătat un timp când Satana a triumfat în mod deosebit. Mulţimi de creştini au fost ucişi într‑un mod înfricoşător pentru că voiau să‑şi păstreze religia curată.
Biblia era urâtă, şi s‑au făcut eforturi să se cureţe pământul de Cuvântul preţios al lui Dumnezeu. Citirea Bibliei a fost interzisă sub pedeapsa cu moartea, şi toate exemplarele Cărţii Sfinte care au putut fi găsite au fost arse. Dar am văzut că Dumnezeu a avut o grijă deosebită de Cuvântul Său. El l‑a protejat. În diferite perioade de timp nu au existat decât foarte puţine exemplare ale Bibliei, totuşi Dumnezeu nu a permis să se piardă Cuvântul Său. Şi în zilele din urmă, exemplarele Bibliei vor fi aşa de înmulţite, încât fiecare familie să o poată avea. Am văzut că atunci când erau doar foarte puţine exemplare ale Bibliei, ea era preţioasă şi aducătoare de mângâiere pentru urmaşii persecutaţi ai lui İsus. Era citită în modul cel mai secret, şi cei care aveau acest înalt privilegiu, simţeau că aveau o convorbire cu Dumnezeu, cu Fiul Său İsus, şi cu ucenicii Săi. Dar acest privilegiu binecuvântat i‑a costat pe mulţi dintre ei propria viaţă. Dacă erau descoperiţi, ei erau luaţi de la citirea Cuvântului sacru şi duşi la butucul călăului, pe rug sau în temniţă pentru a muri de foame.
Satana nu a putut să împiedice Planul de Mântuire. İsus a fost răstignit şi a înviat a treia zi. Satana le‑a spus îngerilor lui că va face chiar şi răstignirea şi învierea să vorbească în avantajul său. El a fost de acord ca cei care mărturiseau credinţă în İsus să creadă că legile care reglementau sacrificiile şi darurile iudaice au încetat la moartea lui Hristos, dacă putea să‑i împingă mai departe, şi să‑i facă să creadă că şi Legea celor zece porunci a murit împreună cu Hristos.
Am văzut că mulţi s‑au supus cu uşurinţă acestui plan al lui Satana. Tot cerul s‑a umplut de indignare când a văzut Legea sfântă a lui Dumnezeu călcată în picioare. İsus şi toată oastea cerească erau familiarizaţi cu natura Legii lui Dumnezeu; ei ştiau că El nu o va schimba sau desfiinţa. Condiţia fără speranţă a omului a produs cea mai profundă întristare în cer, şi L‑a făcut pe İsus să se ofere să moară pentru cei care au călcat Legea sfântă a lui Dumnezeu. Dacă Legea Sa putea să fie desfiinţată, omul ar fi putut să fie mântuit fără moartea lui İsus. Moartea lui İsus nu a distrus Legea Tatălui Său; ci a preamărit‑o şi a onorat‑o, impunând ascultare faţă de toate preceptele ei sfinte. Dacă biserica ar fi rămas curată şi statornică, Satana nu i‑ar fi putut înşela şi conduce să calce în picioare Legea lui Dumnezeu. În acest plan plin de încumetare, Satana atacă direct împotriva temeliei stăpânirii lui Dumnezeu în cer şi pe pământ. Răzvrătirea lui l‑a făcut să fie alungat din cer. După ce s‑a răzvrătit, pentru a se salva pe sine, el a dorit ca Dumnezeu să‑Şi schimbe Legea. Dar Dumnezeu i‑a spus lui Satana, în faţa întregii oştiri cereşti, că Legea Sa era de neschimbat. Satana ştie că dacă poate să‑i facă pe alţii să încalce Legea lui Dumnezeu, este sigur de ei, pentru că orice călcător al Legii Sale trebuie să moară.
Satana a hotărât să meargă chiar mai departe. El le‑a spus îngerilor săi că unii vor fi atât de plini de râvnă pentru Legea lui Dumnezeu că nu vor putea să fie prinşi în această cursă; că cele zece porunci erau aşa de clare că mulţi vor crede că ele încă erau obligatorii. De aceea el trebuia să caute să strice porunca a patra care Îl arată pe Dumnezeul cel viu. El i‑a condus pe reprezentanţii săi să se încumete să schimbe Sabatul, şi să modifice singura poruncă dintre cele zece care Îl arată pe Dumnezeul cel adevărat, Creatorul cerurilor şi al pământului. Satana le‑a înfăţişat învierea glorioasă a lui İsus, şi le‑a spus că prin învierea Lui în prima zi a săptămânii, El a schimbat Sabatul din ziua a şaptea în prima zi a săptămânii. Astfel Satana a folosit învierea pentru a servi scopului său. El şi îngerii lui s‑au bucurat că rătăcirile pe care ei le pregătiseră au prins aşa de bine la aşa‑zişii prieteni ai lui Hristos. La ceea ce unii s‑ar fi uitat cu groază religioasă, alţii aveau să primească. Diferitele rătăciri aveau să fie primite şi apărate cu zel. Voia lui Dumnezeu descoperită clar în Cuvântul Său, a fost acoperită cu rătăciri şi tradiţii, care au fost învăţate ca fiind poruncile lui Dumnezeu. Dar cu toate că această amăgire strigătoare la cer avea să fie răbdată ca să fie continuată de‑a lungul timpului până la a doua apariţie a lui İsus, totuşi de‑a lungul întregului acest timp de rătăcire şi înşelăciune, Dumnezeu nu a fost lăsat fără niciun martor. Au existat martori adevăraţi şi credincioşi care au ţinut toate poruncile lui Dumnezeu de‑a lungul întunericului şi prigonirii bisericii.
Am văzut că îngerii au fost umpluţi de uimire când au văzut suferinţele şi moartea Împăratului slavei. Dar am văzut că nu a fost de mirare pentru oastea îngerilor că Domnul vieţii şi al slavei, care a umplut tot cerul cu bucurie şi splendoare, avea să rupă legăturile morţii, şi a ieşit ca un învingător triumfător din locul care‑L ţinea închis. Şi dacă vreunul dintre aceste evenimente ar trebui comemorat printr‑o zi de odihnă, acesta este răstignirea. Dar, am văzut că niciunul dintre aceste evenimente nu a fost desemnat să schimbe sau să desfiinţeze Legea lui Dumnezeu; ci ele dau cea mai puternică dovadă a neschimbării Sale.
Amândouă aceste evenimente importante au comemorările lor. Prin participarea la cina Domnului, la pâinea frântă şi rodul viţei, noi vestim mai departe moartea Domnului până va veni El. Prin ţinerea acestei comemorări, scenele suferinţelor şi morţii Sale sunt aduse proaspete în mintea noastră. Învierea lui Hristos este comemorată atunci când suntem îngropaţi cu El prin botez, şi înviem din mormântul de apă asemenea învierii Sale, pentru a trăi o viaţă nouă.
Mi‑a fost arătat că Legea lui Dumnezeu va sta neclintită pentru totdeauna, şi va exista pe noul pământ pentru toată veşnicia. La creaţie, când temeliile pământului au fost puse, fii lui Dumnezeu au privit cu admiraţie peste lucrarea Creatorului, şi toată oastea cerească a strigat de bucurie. Atunci a fost pusă temelia Sabatului. La terminarea celor şase zile de creaţie, Dumnezeu S‑a odihnit în ziua a şaptea de toată lucrarea Sa pe care o făcuse. Şi El a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit‑o, pentru că în ea S‑a odihnit de toată lucrarea Sa. Sabatul a fost instituit în Eden înainte de cădere, şi a fost ţinut de Adam şi Eva, şi de toată oastea cerească. Dumnezeu S‑a odihnit în ziua a şaptea, şi a binecuvântat‑o şi a sfinţit‑o. Şi am văzut că Sabatul nu va fi niciodată desfiinţat, ci sfinţii răscumpăraţi, şi toată oastea îngerească, îl vor ţine în cinstea marelui Creator pentru toată veşnicia.
Mergi la Capitolul 19 - Moarte, nu viaţă veşnică în chin
Înapoi sus
Mergi înapoi la Cuprins