Am fost dusă mai departe în timpul când păgânii idolatri i‑au prigonit cu cruzime pe creştini şi i‑au omorât. Sângele a curs în şuvoaie. Cei nobili, învăţaţi şi oamenii simpli au fost deopotrivă omorâţi fără milă. Familii înstărite au fost aduse la sărăcie pentru că nu au vrut să renunţe la religia lor. Cu toată prigonirea şi suferinţele pe care acei creştini le‑au îndurat, ei nu au vrut să coboare standardul. Ei şi‑au păstrat religia curată. Am văzut că Satana a tresăltat de bucurie şi a triumfat în faţa suferinţelor poporului lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu a privit cu mare aprobare asupra martirilor Săi credincioşi, şi creştinii care au trăit în acest timp înfricoşător au fost foarte mult iubiţi de El; pentru că ei au fost dispuşi să sufere pentru El. Fiecare suferinţă îndurată de ei a mărit răsplata lor în cer. Dar cu toate că Satana se bucura fiindcă sfinţii sufereau, totuşi nu era mulţumit. El voia controlul asupra minţii la fel ca asupra trupului. Suferinţele îndurate de acei creştini i‑au adus mai aproape de Domnul, şi i‑au făcut să se iubească unii pe alţii, şi i‑au determinat să se teamă mai mult ca oricând să‑L supere. Satana dorea să‑i facă să nu fie plăcuţi înaintea lui Dumnezeu; atunci ei şi‑ar fi pierdut puterea, curajul şi fermitatea. Cu toate că mii erau omorâţi, totuşi se ridicau alţii pentru a le lua locul. Satana vedea că îşi pierdea supuşii, şi cu toate că ei sufereau prigonirea şi moartea, totuşi ei erau siguri în İsus Hristos, devenind supuşii împărăţiei Sale. Şi el şi‑a făcut planurile pentru a lupta cu mai mare succes împotriva stăpânirii lui Dumnezeu, şi pentru a doborî biserica. El i‑a condus pe acei păgâni idolatri să îmbrăţişeze o parte din credinţa creştină. Ei au mărturisit credinţă în răstignirea şi învierea lui Hristos, fără o schimbare a inimii, şi au propus să se unească cu cei care‑L urmau pe İsus. O, ce pericol înfricoşător pentru biserică! A fost un timp de chin sufletesc. Unii s‑au gândit că dacă vor coborî şi se vor uni cu acei idolatri care îmbrăţişaseră o parte din credinţa creştină, acesta ar fi fost mijlocul prin care să‑i convertească. Satana căuta să corupă învăţăturile Bibliei. În cele din urmă am văzut că standardul a fost coborât şi păgânii s‑au unit cu creştinii. Ei fuseseră închinători la idoli, şi cu toate că pretindeau că erau creştini, au adus împreună cu ei idolatria lor. Ei au schimbat doar obiectele închinării lor cu chipuri de sfinţi, şi chiar cu chipul lui Hristos şi al Mariei, mama lui İsus. Creştinii s‑au unit treptat cu ei, şi religia creştină a fost coruptă, şi biserica şi‑a pierdut curăţia şi puterea. Unii au refuzat să se unească cu ei şi şi‑au păstrat curăţia, şi s‑au închinat doar lui Dumnezeu. Ei nu voiau să se plece în faţa niciunui chip a nimic de sus din cer sau de jos de pe pământ.
Satana a tresăltat de bucurie la căderea atâtor de mulţi, şi apoi a întărâtat biserica decăzută să îi forţeze pe cei care voiau să‑şi păstreze curăţia religiei lor, ori să accepte ceremoniile lor şi închinarea la chipuri, ori să fie omorâţi. Focul prigonirii a fost din nou aprins împotriva adevăratei biserici a lui İsus Hristos, şi milioane de oameni au fost ucişi fără milă.
Acest lucru mi‑a fost prezentat în felul următor. O mare companie de păgâni idolatri ducea un steag negru pe care erau formele soarelui, lunii şi stelelor. Compania părea să fie foarte fioroasă şi mâniată. Mi‑a fost arătată apoi o altă companie ducând un steag alb, curat, şi pe el era scris: „Curăţie şi sfinţenie Domnului“. Feţele lor erau marcate de fermitate şi resemnare cerească. İ‑am văzut pe păgânii idolatri apropiindu‑se de ei, şi a fost un mare măcel. Creştinii dispăreau dinaintea lor; şi totuşi compania creştinilor a strâns şi mai mult rândurile, şi a ţinut steagul şi mai ferm. În timp ce mulţi cădeau, alţii se adunau în jurul steagului şi le luau locul.
Am văzut compania idolatrilor sfătuindu‑se împreună. Ei eşuaseră în a‑i face pe creştini să cedeze, şi s‑au pus de acord cu un alt plan. İ‑am văzut coborând steagul lor, şi s‑au apropiat de acea companie de creştini fermi, şi le‑au făcut propuneri. La început propunerile lor au fost respinse în mod categoric. Apoi am văzut compania creştinilor sfătuindu‑se împreună. Unii au spus că ei voiau să coboare steagul, să accepte propunerile, şi să‑şi salveze vieţile, şi la urmă puteau să prindă putere ca să ridice steagul lor printre acei păgâni idolatri. Dar unii nu au vrut să accepte acest plan, ci au ales cu fermitate mai degrabă să moară ţinând steagul decât să îl coboare. Apoi am văzut pe mulţi din acea companie creştină coborând steagul, şi unindu‑se cu păgânii; în timp ce cei fermi şi neclintiţi au apucat steagul şi l‑au ţinut iarăşi sus. Am văzut persoane părăsind continuu compania celor care duceau steagul curat, şi alăturându‑se idolatrilor, şi ei s‑au unit împreună sub steagul negru, ca să‑i prigonească pe cei care duceau steagul alb, şi mulţi au fost ucişi. Totuşi steagul alb era ţinut sus, şi persoane au fost ridicate să se adune în jurul lui.
İudeii care au declanşat primii furia păgânilor împotriva lui İsus, nu aveau să scape. În sala de judecată iudeii înfuriaţi au strigat atunci când Pilat ezita să‑L condamne pe İsus: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.“ Neamul iudeilor a trăit împlinirea acestui blestem îngrozitor pe care ei l‑au cerut asupra propriilor lor capete. Păgânii şi acei aşa numiţi creştini erau deopotrivă duşmanii lor. Acei aşa‑zişi creştini, în zelul lor pentru crucea lui Hristos, pentru că iudeii Îl răstigniseră pe İsus, credeau că cu cât mai multă suferinţă aduceau asupra lor, cu atât mai mult puteau să fie plăcuţi înaintea lui Dumnezeu. Şi mulţi dintre acei iudei necredincioşi au fost ucişi, în timp ce alţii au fost duşi din loc în loc, şi au fost pedepsiţi aproape în orice fel.
Sângele lui Hristos şi al ucenicilor pe care ei îi dăduseră la moarte, era asupra lor, şi judecăţi îngrozitoare au venit peste ei. Blestemul lui Dumnezeu i‑a urmat, şi ei au ajuns de pomină şi o batjocură pentru păgâni şi creştini. Ei erau evitaţi, înjosiţi şi detestaţi, ca şi când semnul lui Cain era asupra lor. Totuşi am văzut că Dumnezeu a păstrat în mod uimitor acest popor, şi îi răspândise pe pământ, ca să fie priviţi ca unii asupra cărora a venit în mod deosebit blestemul lui Dumnezeu. Am văzut că Dumnezeu îi părăsise pe iudei ca naţiune; totuşi era o parte din ei care aveau să fie făcuţi în stare să rupă vălul de pe inimile lor. Unii vor vedea totuşi că profeţia a fost împlinită în ceea ce‑i priveşte, şi Îl vor primi pe İsus ca pe Mântuitorul lumii, şi vor vedea marele păcat al naţiunii lor în a‑L respinge pe İsus, şi a‑L răstigni. Persoane dintre iudei vor fi convertite, dar ca naţiune ei sunt pentru totdeauna părăsiţi de Dumnezeu.
Mergi la Capitolul 18 - Taina fărădelegii
Înapoi sus
Mergi înapoi la Cuprins