Preoţii cei mai de seamă şi conducătorii s‑au umplut de ură împotriva lui Pavel, când au văzut efectul relatării experienţei sale. Ei au văzut că el Îl propovăduia cu curaj pe İsus, şi săvârşea minuni în Numele Lui, şi că mulţimi de oameni îl ascultau, şi se întorceau de la tradiţiile lor, şi se uitau la ei ca fiind ucigaşii Fiului lui Dumnezeu. Mânia lor s‑a aprins, şi ei s‑au adunat să se sfătuiască ce era cel mai bine de făcut pentru a reprima agitaţia. Ei au căzut de acord că singura cale sigură pentru ei era să‑l omoare pe Pavel. Dar Dumnezeu a ştiut intenţia lor, şi îngeri au fost însărcinaţi să‑l protejeze, ca el să poată trăi pentru a‑şi îndeplini misiunea, şi să sufere pentru Numele lui İsus.
Pavel a fost informat că iudeii căutau să‑i ia viaţa. Satana i‑a condus pe iudeii necredincioşi să păzească porţile Damascului zi şi noapte, ca atunci când Pavel avea să treacă pe poartă, ei să poată imediat să‑l omoare. Dar noaptea ucenicii l‑au lăsat jos pe zid într‑un coş. Aici iudeii au fost făcuţi de ruşine în eşecul lor, şi obiectivul lui Satana a fost zădărnicit. Şi Pavel s‑a dus la İerusalim să se alăture ucenicilor; dar toţi se temeau de el. Ei nu puteau să creadă că el era ucenic. İudeii căutaseră să‑i ia viaţa în Damasc, şi proprii lui fraţi nu voiau să‑l primească; dar Barnaba l‑a luat, şi l‑a dus la apostoli, şi le‑a istorisit cum el Îl văzuse pe Domnul pe drum, şi că predicase cu curaj în Damasc în Numele lui İsus.
Dar Satana îi întărâta pe iudei să îl omoare pe Pavel, şi İsus i‑a spus să părăsească İerusalimul. Şi când s‑a dus în alte cetăţi predicându‑L pe İsus, şi făcând minuni, mulţi au fost convertiţi. Când a fost vindecat un om care fusese totdeauna olog, oamenii care se închinau la idoli au fost gata să aducă jertfe ucenicilor. Pavel s‑a mâhnit, şi le‑a spus că ei erau doar oameni, şi că trebuiau să se închine lui Dumnezeu, care a făcut cerul, pământul şi marea, şi tot ce este în ele. Pavel L‑a înălţat pe Dumnezeu înaintea lor; dar abia a putut să‑i oprească. Primele cunoştinţe de credinţă în Dumnezeul cel adevărat, şi despre închinarea şi onoarea care İ se cuvin, se formaseră în mintea lor. Şi în timp ce ei îl ascultau pe Pavel, Satana îi împingea pe iudeii necredincioşi din alte cetăţi să meargă după Pavel pentru a nimici lucrarea cea bună care se făcea prin el. İudeii au întărâtat şi aţâţat minţile acestor idolatri prin relatări neadevărate împotriva lui Pavel. Uimirea şi admiraţia poporului s‑a schimbat acum în ură, şi cei care cu puţin timp în urmă erau gata să se închine ucenicilor, au aruncat cu pietre în Pavel, şi l‑au târât afară din cetate, crezând că era mort. Dar în timp ce ucenicii stăteau în jurul lui Pavel, plângându‑l, spre bucuria lor, el s‑a sculat şi a mers cu ei în cetate.
În timp ce Pavel Îl propovăduia pe İsus, o femeie posedată de un duh de ghicire, s‑a luat după ei şi striga: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului celui Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.“ Astfel ea i‑a urmat pe ucenici multe zile. Dar Pavel era supărat, căci aceste strigăte după ei îndepărta minţile oamenilor de la adevăr. Scopul lui Satana în a o conduce să facă aceasta a fost să îi dezguste pe oameni, şi să distrugă influenţa ucenicilor. Dar lui Pavel i s‑a întărâtat duhul în el, şi s‑a întors spre femeie şi a zis duhului: „În Numele lui İsus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea.“ Şi duhul rău a fost mustrat, şi a părăsit‑o.
Stăpânii ei erau mulţumiţi că ea striga după ucenici; dar când duhul rău a lăsat‑o, şi au văzut‑o ca o umilă ucenică a lui Hristos, s‑au înfuriat. Ei strânseseră mulţi bani prin ghicitul ei, iar acum nădejdea câştigului lor se spulberase. Obiectivul lui Satana a fost zădărnicit; dar slujitorii lui au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i‑au târât în piaţă înaintea conducătorilor şi a judecătorilor, zicând: „Aceşti oameni, care sunt iudei, tulbură cetatea noastră.“ Şi mulţimea s‑a ridicat împotriva lor, şi judecătorii le‑au smuls hainele de pe ei şi au poruncit să‑i bată [cu nuiele]. După ce le‑au dat multe lovituri, i‑au aruncat în temniţă şi au dat în grijă temnicerului să‑i păzească bine. Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i‑a aruncat în temniţa dinăuntru şi le‑a băgat picioarele în butuci. Dar îngerii lui Dumnezeu i‑au însoţit înăuntrul pereţilor temniţei. Întemniţarea lor a vorbit spre slava lui Dumnezeu, şi a arătat oamenilor că Dumnezeu era în lucrare şi cu servii Săi aleşi, şi că pereţii temniţei au putut fi zguduiţi, şi barele puternice de fier au putut fi deschise cu uşurinţă de El.
La miezul nopţii Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu, şi deodată s‑a făcut un mare cutremur de pământ, astfel că s‑au zguduit temeliile temniţei. Şi am văzut că îndată îngerul lui Dumnezeu a dezlegat legăturile fiecăruia. Temnicerul s‑a deşteptat şi s‑a înspăimântat când a văzut uşile temniţei deschise. A crezut că întemniţaţii scăpaseră şi că el trebuia să fie pedepsit cu moartea. Când era gata să se omoare, Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu‑ţi faci niciun rău, căci toţi suntem aici.“ Puterea lui Dumnezeu l‑a convins pe temnicer. El a cerut o lumină, a sărit înăuntru şi, tremurând de frică, s‑a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila; i‑a scos afară şi le‑a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?“ Şi ei i‑au zis: „Crede în Domnul İsus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.“ Temnicerul i‑a adunat atunci pe toţi cei din casa lui, şi Pavel le‑a predicat pe İsus. İnima temnicerului s‑a unit cu aceşti fraţi, şi le‑a spălat rănile, şi el şi toată casa lui au fost botezaţi în noaptea aceea. Apoi le‑a pus masa şi s‑a bucurat cu toată casa lui, crezând în Dumnezeu.
Vestea minunată despre puterea glorioasă a lui Dumnezeu care fusese arătată prin deschiderea uşilor temniţei şi convertirea şi botezarea temnicerului şi a familiei sale, s‑a răspândit pretutindeni. Conducătorii au auzit despre aceste lucruri şi s‑au înfricoşat, şi au trimis la temnicer, cerându‑i să le dea drumul lui Pavel şi lui Sila. Dar Pavel nu a vrut să părăsească temniţa pe ascuns. El le‑a zis: „După ce ne‑au bătut cu nuiele în faţa tuturor, fără să fim judecaţi, pe noi, care suntem romani, ne‑au aruncat în temniţă, şi acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge aşa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!“ Pavel şi Sila nu doreau ca manifestarea puterii lui Dumnezeu să fie tăinuită. Cei ce purtau nuielele au spus aceste cuvinte judecătorilor. Aceştia s‑au temut când au auzit că sunt romani. Şi au venit să‑i liniştească, i‑au scos afară şi i‑au rugat să părăsească cetatea.
Mergi la Capitolul 16 - Pavel a vizitat İerusalimul
Înapoi sus
Mergi înapoi la Cuprins